Familia nu este cel mai important lucru. Este totul.
DIANE.RO
DIANE.RO
Bine ai revenit pe pagina mea. Dacă eşti aici înseamnă că eşti pregătit să afli mai multe despre o nouă metodă de vindecare emoțională şi conexiune cu viitorul tău.
Constelațiile familiale reprezintă o metodă de conștientizare şi identificare a propriilor emoții, comportamente, evenimente, traume, boli, eșecuri, moarte, secrete şi altele, dar totodată şi descoperirea cauzelor declanșării acestora prin prisma iubirii şi a fidelității invizibile ce ne leagă de arborele genealogic din care facem parte.
Privind în interiorul întregii familii din care faci parte vei observa că aceste evenimente pot fi apărea ca fiind repetitive în comparație cu ceea ce ai trăit până în prezent fapt ce declanșează o suferință interioară legată de imposibilitatea de a merge mai departe în anumite domenii, cum ar fi: cariera, gestionarea banilor, relațiile amoroase, pierderi, ecc, fiind considerate noduri energetice, informații biologice moștenite de la strămoși, prin codul ADN.
Practic ceea ce nu s-a reușit să se rezolve, armonizeze şi echilibreze la nivel de karmă a familiei, de la a 9-a generație şi până în prezent, în funcție de trăirile interioare şi relațiile interpersonale, față de cine suntem legați emoționali, ne luăm angajamentul la nivel subconștient de a aduce lumină şi a binecuvânta cu iubire o persoană sau chiar întregul arbore genealogic. Astfel spus când tu te eliberezi de aceste promisiuni şi jurăminte invizibile au beneficiu atât generațiile din trecut, din prezent şi chiar din viitor.
Constelația familială ca şi metodă de terapie a fost înființată de Bert Hellinger (preot misionar, pedagog şi psihoterapeut) în anii ’80, teorii verificate care se regăsesc şi în alte studii făcute de alți psihanaliști, psihologi şi psihoterapeuți, cunoscute sub denumirea de „Psihogenealogie” (termen creat de Anne Ancelin Schützenberger) şi „Metagenealogie”( termen creat de Alejandro Jodorowsky).
Această metodologie mi-a adus claritate în ceea ce privesc cauzele evenimentelor trăite, a manifestării comportamentului personal, dar mai ales semnificația „ de ce-ului” ce mă tortura psihic în legătură cu lipsa de forță şi putere interioară, fapt ce se manifesta şi la copiii mei.
Acționând şi lucrând cu mine, conștientizând toate aceste legături am dat voie copiilor a-şi trăi liber propriul lor destin, iar eu să mă bucur din plin de fiecare zi, ca fiind un dar unic, o binecuvântare.
Acum e rândul tău. Simte-te liber, alege cu inima, fii responsabil, dar adu-ți aminte că poți schimba oricând destinul prin propriile alegeri! Namaste.