DESPRE MINE

Povestea mea de viaţă

Cine sunt, de unde vin?

Încontro mă îndrept?

Mă numesc Gabriela Solomon şi doresc să-ți mulțumesc pentru că ai ales să petreci timp pe acest site şi să mă cunoşti.

Drumul meu către descoperirea de sine şi evoluție, ca de altfel ca şi al tău, a început la naștere, pe 11 decembrie 1979, zi semnificativă pentru mine. Este ziua când Maica Tereza de Calcutta a primit premiul Nobel pentru Pace.

Cum nimic este ȋntâmplător pe tot parcursul copilăriei m-am ȋntrebat:” De ce m-am născut ȋn această familie? De ce am trăit toate experiențele de viață, unele chiar şocante, pentru o copilă firavă cum eram? De ce m-am ȋmbolnăvit de astm bronșic, fiind nevoită să lupt cu boala 14 ani, cu dorința de a-mi curma suferința, dar mai ales cu mentalitatea oamenilor? De ce nu pot urma un drum clar şi direct al succesului?, De ce…? De ce…?, ecc.

Toate răspunsurile le-am înțeles cu timpul, prin descoperirea adevăratei esențe, când m-am focalizat pe: “Cum pot afla răspunsuri, găsi soluții? Cum pot transforma situația, în așa fel încât să trăiesc o viață în abundență plenară pe toate planurile?

Practic întreaga mea ființă își dorea să iasă din starea de victimă. Eu îmi doream să mă simt iubită, înțeleasă, acceptată în orice ambient!

 Atunci am înțeles că toate sunt lecții, bine alese, necesare evoluției

mele, că EU sunt un dar, o binecuvântare pentru mine și cei din jur!

Unica ancoră de salvare pentru mine a fost și rămâne credința în Dumnezeu!

Astfel am ȋnceput să ȋmi văd filmul vieții ȋn sens contrariu căutând mesajul ascuns al fiecărei etape: adult-prezent, adolescența şi copilărie-trecut.

În acest mod am ajuns să măresc zona cunoștințelor, pe lângă ceea ce am studiat, integrând și informații din numerologie, medicină chineză, hipnoterapie, ecc, sesiuni 1 la 1, ȋn care eu eram pacientul.

Am terminat ȋn România Psihopedagogie, învățător-educator, profesor de religie, ca mai apoi să continui ca şi estetician, facilitator de constelații familiale, terapeut theta healing, lifecoach şi autor.

Toate meseriile se leagă ȋntre ele. Cea dintâi îi pregătea terenul celei ce urma să vină. Era prevestitoarea unei noi primăveri, a unei renașteri la un alt nivel de conștientizare şi trăire mentală, emoțională şi spirituală.

Acum cred cu tărie! DA! Sunt aici pentru a testimonia că: locul tău este aici printre noi şi a te ghida cum să înveți să trăiești cu bucurie!

Namaste.

Cărțile mele scrise pe măsura sufletului tău

Gabriela Solomon

Life coach și terapeut holistic

Gabriela Solomon

Mamă, soție și prietenă

Câte roluri am în același timp? Multe. Toate se completează perfect! Sunt mamă a doi copii minunați și soția unui om unic și valoros, un adevărat sprijin în toate. El este un dar prețios în ochii lui Dumnezeu și ai mei. Sunt fiica părinților mei și sora fratelui meu. În același timp îmi dau silința ca prin fiecare acțiune să fiu o prietenă bună pentru toți, respectând atât sistemul meu de valori, cât și al celorlalți. Când le îndeplinesc pe toate? Nu am găsit răspunsul la întrebare, încă îl caut și eu. Caut ritmul potrivit pentru mine, pentru familia noastră, caut să îmbin cât mai mult și mai bine, cariera mea, proiectele adiționale din jurul acesteia și viața cu 2 copii adolescenți. Poate că rolul de mamă, este cel mai dificil dintre toate cele menționate mai sus. Cu timpul am înțeles că secretul este flexibilitatea. Păstrându-mi flexibilitatea de a fi atentă la mine, la nevoile mele și la cei din familia mea, pot să mă adaptez și să pun mai mult acolo unde este necesar sau să renunț la ce nu este neapărat necesar. Mama perfectă nu există, nici soția, nici prietena, nici femeia de carieră, iar dacă ți se pare că ai întâlnit-o “atunci probabil nu are copii”. Sigur cunoști vorba aceasta… Am nenumărate roluri, care se întrepătrund și se suprapun, greu de pus limite și granițe între ele. Dar un lucru este sfânt pentru mine, oricât de bine ar funcționa un business, oricât de bine m-aș înțelege cu o prietenă, este esențial suportul familiei pentru un echilibru interior și exterior în viață. Nevoia mea de a fi iubită, valorizată și acceptată necondiționat este o nevoie primară, exact ca și nevoia mea de a bea apă sau de a mânca, iar familia este primul loc în care aceste nevoi ale mele sunt îndeplinite cu adevărat. Așadar îmi dau voie să fiu eu, fiind zilnic varianta cea mai bună, parte din întreg!